Malmkrog online subtitrat

0
123
Loading...

Malmkrog online subtitrat. E sfârșit de decembrie, iar la conacul familiei Apafi, trecut demult în proprietatea unor nobili înrudiți cu familia Rurikovici, câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună. Sunt cinci la numar, și fiecare pare să aparțină unei alte lumi. Olga, cea mai tânară dintre ei, se ocupă cu editarea de cărți religioase; Nikolai, logodnicul Olgăi, e filosof; Ingrida este soția generalului Andrei Nikolaevici Shatilov; Edouard este un politican în ascensiune; Madelaine este o celebră pianistă. Undeva, într-unul dintre dormitoare, ultimul descendent al familii Apafi – bătrân, orb și obligat să stea la pat din pricina unei paralizii – se află sub îngrijirea unei sore medicale.

Imediat după micul-dejun, cei cinci se întorc la obisnuita lor partidă de whist și la veșnicile discuții, care îi sunt asociate în mod tradițional. De-această dată, însă, controversa pe care o stârnește titulatura de “armată întru-Hristos” nu pare să conducă la un consens oarecare, ba dimpotrivă, ia proporții, se ramifică, deschizând noi și noi teme, continuându-se în timpul prânzului și intrând în impas la ora ceaiului. Nimic din ceea ce se întâmplă în acest Ajun de Crăciun nu pare să conțină semnele cataclismului. E sfârșit de decembrie, și un demon neștiut pare a fi pus stăpânire pe lume. Malmkrog online subtitrat

Filmul Malmkrog (2019), se lanseaza in 5 iunie 2019, si face parte din categoria filmelor horror. Vizioneaza film-ul Malmkrog online subtitrat in limba romana pe siteul nostru. Distribuie, sau scrie parerea ta despre acest film. Vizionare placuta!

Loading...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here